Wiki Creştin-ortodox
Advertisement

Format:Zileiulie

Sfinţii zilei[]

Format:27 iulie

Evenimente[]

Naşteri[]

Decese[]

Sărbători[]

†) Sfântul Marele Mucenic şi Tămăduitor Panteleimon. Pomenirea orbului care a fost tămăduit de Sfântul Panteleimon (0305)

Sinaxar[]

http://www.calendar-ortodox.ro/ Format:Zileiulie Pomenirea Sfântului, slăvitului, Marelui Mucenic şi tămăduitor Pantelimon ( 303) Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care, mai pe urma, s-a făcut creştin, prin învăţăturile fiului său, şi din mamă, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naştere, se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: "Cel în toate puternic, ca un leu." N-a avut parte multă vreme de povăţuirea creştină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veşnice. Sub îndrumarea tatălui său, copilul a uitat repede învăţătura creştină a mamei sale şi a ajuns, ca şi tatăl său, închinător la idoli.

La vârsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la şcolile vremii, unde a învăţat multă filosofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meşteşugul tămăduirii bolilor. În vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut şi pe bătrânul preot Ermolae, care a început a-i lumina mintea, invatandu-l credinţa în Hristos, iar meşteşugul duhovnicesc al tămăduirii în Domnul l-a învăţat, rugandu-se împreună cu dânsul. Deci, au înviat astfel un copil muşcat de viperă, care zăcea mort în drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele de Pantelimon, adică: "cel cu totul milostiv", primind, totodată, şi, darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată. Venind, deci, la el un orb, pe când şi tatăl său era de faţă, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a făcut pe orb să vadă, aducând astfel şi pe tatăl său la dreapta credinţă. Iar mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci, întrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduirii lui, acesta a răspuns: "Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, iar numele lui Hristos, în care a spus că şi el crede." Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul. Între timp, a fost adus şi Pantelimon la împărat şi, fiind întrebat, a răspuns, fără să se clatine din credinţa lui Hristos, nici la făgăduinţe, nici la înfricoşări. Drept aceea, a fost bătut cumplit şi ars cu făclii. Şi îl îmbărbăta pe el Domnul Hristos, aratandu-Se lui sub chipul bătrânului Ermolae, încât i se părea, că împreună cu el, a intrat în clocotul plumbului topit, în care fusese aruncat Sfântul. De asemenea, şi din mare, după ce l-au aruncat, a ieşit cu totul sănătos. A fost dat şi la fiare şi a rămas nevătămat de ele. A fost, în sfârşit, legat de o roată cu colţi de fier, aruncată, de la un loc înalt, în jos, la vale, ca să-l sfâşie, dar roata s-a sfărâmat în bucăţi, iar Sfântul a rămas nevătămat.

Deci, împăratul rămânând uimit, de toate aceste minuni, pe care le făcea Dumnezeu, pentru Sfântul Său, a zis către el: "Cine te-a învăţat să faci atâtea farmece?" Sfântul a răspuns: "Nu sunt farmece, ci dreapta credinţă creştinească, pe care am învăţat-o de la Sfântul Ermolae, preotul". Şi, prinzând pe bătrânul Ermolae şi pe cei doi ucenici ai lui, Ermip şi Ermocrat, i-a chinuit cu multe răni şi, nevrand ei să se lepede de Hristos, i-a osândit la tăiere cu sabia. De asemenea, văzând împăratul că şi fericitul Pantelimon nu se pleacă, cu nici un chip, la păgânătatea lor, l-a osândit, şi pe el, la moarte, taindu-i-se capul cu sabia.

Deci, după ce Sfântul s-a rugat, şi-a întins grumazul, de bună voie, şi i-au tăiat capul. Şi a venit un glas de sus, întărind schimbarea numelui său în Pantelimon, ca o chemare vădita a Sfântului milostiv, ca să miluiască pe toţi cei ce aleargă la el cu credinţă, în nevoile lor.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre beţie Să fugim, fraţilor, de beţie, care e mama neruşinării şi desfrânării şi care spre tot felul de neorânduială ne duce. Pentru că, nu se face nimic bun în sufletul spurcat de beţie. Beţia este îndrăcirea de bună voie, născută, în suflet, din patimă. Beţia este maica răutăţii şi vrăjmaşa faptei bune. Pe cel tare, îl arată fricos şi pe cel înţelept, desfrânat. De dreptate nu ştie şi iţi ia mintea. Precum apa este duşmana focului, tot aşa şi beţia stinge mintea. Pe cel îndrăcit toţi îl miluiesc, iar de cel ce se îmbătă toţi râd, deşi acelaşi lucru pătimesc: că beţivul nu-i vrednic de nici o milă. De multe ori, cei ce se îmbată trec zidul, parandu-li-se că sar o râpa sau un pârâu, iar sunetul şi zgomotul, care umple urechile lor, le aud ca pe o mare ce se tulbură, iar pământul cu munţii se învârteşte sub picioarele lor. Chiar în boală grea îi aruncă beţia. Capul lor, neputand să stea drept pe umeri, cade, când încoace, când încolo. Beţia le face somnul greu, intunecandu-le mintea. De aceea, învăţătorii de pretutindenea ne poruncesc şi grăiesc: "Să nu vă îmbătaţi cu vin, căci, din această patimă, nu este mântuire!" Până când cazi în primejdii cu băutura? Nu mai ai cuvânt înaintea oamenilor. Rea privelişte este beţia, pentru ochii creştinilor. De este omul tânăr cu vârsta, frumos la trup şi de este ostaş, beţia îi este o mare ispită, neputand să se îndrepteze nici să umble pe picioarele sale. Omul cel înfricoşător pentru vrăjmaş, se face de râs înaintea copiilor, pe drumuri, fiindcă, de ameţeală, se vatămă fără sabie, şi se ucide fără potrivnici. Oamenilor, chiar de s-ar afla în floarea vârstei, beţia le este prăbuşire şi multă patimă de la vrăjmaşii lor. Beţia este pierzare a omului şi a minţii lui, o stricăciune a puterii lui, o vătămare a vieţii şi o veşnică moarte. Din care să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil Sârguieşte-te fiule, ca să fii întotdeauna simplu şi fără de răutate şi să nu ai unele gânduri, în inima ta şi altele, în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean. Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău, şi măcar de ţi-ar face ţie cineva rău vreodată, iartă-l pe el, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta pe tine gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela, şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită pe tine diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu, să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti pe el, ca să nu căzi şi tu în acelaşi păcat. Ci, mai bine, să zici: "Eu, mai rău sunt, şi, azi, e rândul aceluia, iar mâine, al meu." Să ştii că dracii se tem, de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască ţie Dumnezeu lacrimi şi umilinţa şi nepatimire, adu-ţi aminte de moarte, totdeauna, şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavolul şi vei cădea intr-un păcat mic său mare, să nu căzi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi la pocăinţă şi să pui, iarăşi, început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocăra, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul. înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căută la faţă frumoasă şi cu bun chip. înfrânarea gândului se arată, atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul tău şi cu suspin şi cu lacrimi să strigi către stăpânul Hristos şi să zici: "Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul, cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu, cu darul Tău, în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul, care mă biruieşte pe mine, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alineaza-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu." înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung-răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă, primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa iţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă!


Întru această zi, istorisire despre o minune a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Spune istoria, că bulgarii aveau un împărat, cu numele Iovan, şi care ţinea mare vrăjmăşie împotriva grecilor creştini. Mergea şi prăda ţări şi oraşe şi pe toate sub sabie le punea, încât îl poreclea lumea "ucigătorul grecilor." Acest împărat, a mers până la Salonic şi, pe când se află în cortul său, unde descălecase, a văzut pe Sfântul Dimitrie călare, venind de departe cu suliţa întinsă asupra lui, şi a început a-l arăta dregătorilor săi şi a zice: "Vedeţi, voi, cum vine călare acel grec, bine gătit de război, şi care căută drept la mine cu suliţa? ţineţi-i calea şi prindeţi-l şi, apoi, aduceţi-l la mine." Iar ei au zis: "Noi nu vedem nimic, din ce spui maria ta." El a început a striga speriat: "Iată, s-a apropiat, nu-l lăsaţi." Dar ei nimic nu vedeau. Deci, a ajuns Sfântul lângă el şi a lovit cu suliţa în piept; şi i-a podidit păgânului împărat sângele pe gură şi ţipa şi răcnea. Şi s-au smerit astfel, vrăjmaşii creştinilor, că, în acel timp, bulgarii încă nu erau creştinaţi. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Advertisement