Wiki Creştin-ortodox
Advertisement
Capitolul 7 Biblia (Vechiul Testament, Cartea a patra a Regilor, Capitolul 8)
Proorocii ale lui Elisei.
Capitolul 9


  1. În vremea aceea a grăit Elisei cu femeia căreia îi înviase copilul şi i-a zis: "Scoală şi du-te de la casa ta şi trăieşte unde vei putea, căci Domnul a chemat foametea şi aceea va veni asupra pământului pentru şapte ani".
  2. Şi s-a sculat femeia aceea şi a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu şi s-a dus ea şi casa sa şi a trăit în pământul Filistenilor şapte ani.
  3. Iar după trecerea celor şapte ani s-a întors femeia aceea din pământul Filistenilor şi a venit să roage pe rege pentru casa sa şi pentru ţarina sa.
  4. Tocmai atunci regele vorbea cu Ghehazi, sluga omului lui Dumnezeu, şi a zis: "Povesteşte-mi tot ce este mai însemnat din câte a făcut Elisei!"
  5. Şi pe când istorisea el regelui despre copilul înviat de Elisei, a rugat pe rege pentru casa sa şi pentru ţarina sa. Şi a zis Ghehazi: "Stăpânul meu rege, aceasta este chiar femeia aceea şi el este acel fiul al ei pe care l-a înviat Elisei".
  6. Şi a întrebat regele şi pe femeie şi i-a povestit şi ea. Atunci regele i-a dat pe unul de la curte, zicând: "Să i se întoarcă toate câte sunt ale ei şi toate veniturile ţarinei din ziua când ea a părăsit ţarina până acum".
  7. Şi a venit Elisei în Damasc, când Benhadad, regele Siriei, era bolnav. Şi i s-a spus acestuia şi i s-a zis: "A venit aici omul lui Dumnezeu".
  8. Iar regele a zis către Hazael: "Ia în mâna ta un dar şi du-te în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi întreabă pe Domnul prin el, zicând: Mă voi însănătoşi eu, oare, de boala aceasta?"
  9. Şi s-a dus Hazael în întâmpinarea lui şi a luat dar în mâna sa din cele mai bune lucruri din Damasc cât pot duce patruzeci de cămile şi a venit şi a stat înaintea feţei lui şi a zis: "Benhadad, fiul tău, regele Siriei, m-a trimis la tine să întreb: Mă voi însănătoşi eu, oare, de. boala aceasta?"
  10. Iar Elisei i-a zis: "Du-te şi spune-i: "Te vei însănătoşi!" Cu toate acestea, Domnul mi-a descoperit că el va muri".
  11. Şi şi-a îndreptat Elisei privirile spre Hazael şi l-a privit mult, apoi a plâns omul lui Dumnezeu.
  12. Şi a zis Hazael. "De ce plânge domnul meu?" Şi el a zis: "Pentru că ştiu ce rău ai să faci tu fiilor lui Israel; tăria lor o vei da focului, pe tinerii lor cu sabia îi vei ucide, pe copiii lor de sân îi vei omorî şi pe cele însărcinate ale lor le vei tăia".
  13. A zis Hazael: "Robul tău este câine ca să facă asemenea lucru necugetat?" Şi Elisei a zis: "Domnul mi-a arătat în tine pe regele Siriei".
  14. Şi s-a dus Hazael de la Elisei şi a venit la domnul său şi acesta i-a zis: "Ce ţi-a grăit Elisei?" Iar el a zis: "Mi-a grăit că ai să te faci sănătos".
  15. A doua zi însă a luat o învelitoare, a udat-o cu apă, a pus-o pe faţa lui şi a murit regele. Şi în locul lui s-a făcut rege Hazael.
  16. În anul al cincilea al lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, în locul lui Iosafat, regele Iudei, s-a făcut rege Ioram, fiul lui Iosafat, regele Iudei.
  17. Acesta era de treizeci şi doi de ani când s-a făcut rege.
  18. El a domnit în Ierusalim opt ani şi a păşit pe urma regilor lui Israel, cum se purtase casa lui Ahab, pentru că fata lui Ahab era soţia lui Iosafat şi a făcut lucruri rele în ochii Domnului.
  19. Cu toate acestea Domnul n-a vrut să piardă pe Iuda pentru David, robul Său, deoarece îi făgăduise că ii va da totdeauna o făclie printre fiii săi.
  20. În zilele lui Ioram a ieşit Edom de sub mâna lui Iuda şi ei şi-au pus rege.
  21. Şi s-a dus Ioram la Ţair şi împreună cu el s-au dus toate carele lui. Apoi s-a sculat el noaptea şi a lovit pe Edomiţii care-l împresuraseră, şi pe căpeteniile carelor, dar poporul a fugit în corturile sale.
  22. Edom a ieşit de sub mâna lui Iuda şi a rămas aşa până în ziua de astăzi.
  23. Şi tot atunci a ieşit şi Libna. Celelalte fapte pe care le-a făcut Ioram, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.
  24. Şi a răposat Ioram cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David, iar în locul lui s-a făcut rege Ohozia, fiul său.
  25. În anul al doisprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, s-a făcut rege în Iuda Ohozia, fiul lui Ioram, regele Iudei.
  26. Ohozia era de douăzeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit un an în Ierusalim. Numele mamei lui era Atalia, fiica lui Omri, regele lui Israel.
  27. Ohozia a păşit pe urmele casei lui Ahab şi a făcut rele în ochii Domnului, ca şi casa lui Ahab, pentru că era înrudit cu casa lui Ahab.
  28. Şi s-a dus el cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, regele Siriei, la Ramot în Galaad. Atunci au rănit Sirienii pe Ioram.
  29. Şi regele Ioram s-a întors ca să se vindece în Izreel de rana ce i-o pricinuiseră Sirienii la Ramot când se luptase cu Hazael, regele Siriei. Iar Ohozia, fiul lui Ioram, regele Iudei, a venit să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, în Izreel, căci acesta era bolnav.


▲ Începutul paginii.
Advertisement