Wiki Creştin-ortodox
Advertisement

Legenda Duminicii este un text apocrif al Noului Testament, care a fost scris în primele veacuri după legalizarea creştinismului şi decretarea Duminicii în locul sâmbetei ca zi oficială de odihnă şi sărbătoare. Apocriful mai este cunoscut si sub alte denumiri, cum ar fi: "Epistola lui Iisus", "Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer" sau, aşa cum a fost tradusă în secolul al XVII-lea în limba româna din limba slavonă, "Epistola Domnului Dumnezeului nostru Isus Cristos de întru ceriu cădzu la Ierusalim".


Istoric[]

Textul a redactat iniţial în limba greaca şi latină, răspândindu-se în copii manuscrise făcute în mare parte de preoţi şi călugări.În ciuda faptului ca textul susţinea dogma bisericească în ceea ce priveşte respectarea Duminicii, totuşi datorită conţinutului cutremurător şi a ameninţarilor la adresa celor care nu cinstesc ziua întai a săptamanii, a fost declarat apocrif.

Advertisement