Wiki Creştin-ortodox
Advertisement

Mănăstire (după gr. monastèrion "locuinţă izolată") s.f. Aşezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugăriţe; ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfet dw aşezământ. În cultul ortodox, m. are în centrul de compoziţie biserica, în jurul căreia se află construcţiile anexe: chiliile, trepeza, arhondaricul, paraclisul, cuhnia, turnul-clopotniţă (acesta fiind de obicei turn de poartă); uneori, din complexul m. face parte şi o casă domnească (de ex. la Probota, Hurez). Acest ansamblu este înconjorat, în general, cu ziduri de apărare (de ex. Suceviţa, Dragomirna, Brebu ş.a.); la unele m. există şi o bolniţă (spital) cu un paraclis. M. de cult catolic au biserica pe una dintre laturile curţii interioare, în jorul căreia se află dormitoarele, reflectoriul, sala capitulară. Primele m. creştine au fost construite în sec. 4 în Egipt şi Siria. În evul mediu, m. au devenit mari proprietari funciari şi deţinătoare de adevărate tezaure; în aceea epocă, multe ele au constituit centre de cultură şi artă. Numeroase m. sunt monumente de arhitectură (ex. m. de la Muntele Athos - Grecia; Cluny - Franţa; Pavia - Italia; Escorial - Spania; Westminster - Marea Britanie; Novodevici - Rusia). Printre m. din România: Hodoş-Bodrog (jud. Arad) - prima m. de pe teritoriul României (1177), Tismana, Cozia, Neamţ, Peri (Maramureş), Snagov, Putna, Agapia, Varatec, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Humor, Arnota, Bistriţa (Vâlcea), Dealu, Curtea de Argeş, Dragomirna, Hurez, Cernica, Pasărea, ş.a. Dupa "Dicţionar enciclopedic", vol IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001

Un mare număr de mănăstiri a fost construit de Sfântul Nicodim Cel Sfinţit de la Tismana şi de ucenicii săi, în timpul vieţii sau imediat după trecerea lui la cele veşnice în anul 1406. Unele mânăstiri sunt construite pe vechi lăcaşuri de cult (de. ex. Vodiţa, Tismana, Vişina, Prislop), iar bisericile lor Nicodim fie le-a reparat sau le-a adăogit, fie că le-a construit din zid dacă ele erau din lemn. Altele sunt ctitorii ale voievozilor, construite special de ei, pentru a se îngropa acolo. Mai sunt altele care de fapt sunt metoace, adică vechi fundaţii boiereşti care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului, Cerneţi, Topolniţa, Valea cu Apă. Un alt grup, mai ales pentru vremurile mai apropiate nouă, provenea din roirea călugărilor care, în căutare de locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta mănăstirii şi-şi formau chilii izolate (cele două Cioclovine, Ploştina Drăgoeştilor în hotar cu Hobiţa, schitul Aninoasa). In sfârşit, urmează marele grup al bisericilor şi mânăstirilor aflate pe traseul urmat de Nicodim în căutarea locului sfânt de la Tismana şi descris de Ştefan Ieromonahul. De-a lungul timpului acesta s-a tot lărgit, cuprinzând o salbă de lăcaşuri de cult de la Izverna şi Ponoare până la confluenţa râului Tismana cu Jiul, ba chiar şi până în Banat. Prin faptul ca Nicodim şi ucenicii săi au construit un mare număr de mănăstiri, multe mănăstiri construite la două-trei secole după Tismana, şi-l arogă pe acesta ctitor sau pe un "ucenic trimis de Nicodim de la Tismana".

Despre mănăstirile construite de stareţul Nicodim de la Tismana, gasiţi informaţii pe situl | Sfintei Mănăstiri Tismana Autor, Nicu N. Tomoniu

Vedeţi şi[]

Advertisement