Wiki Creştin-ortodox
Advertisement
Mănăstirea Cornetu
Profilul mănăstirii
Confesiune: ortodoxă
Hram: Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul
Ctitor: Mareş Băjescu
Tip: călugăriţe
Datele mănăstirii
Datare: 1666
Ţara: România
Localizare: Brezoi,localitatea componentă Călineşti, judeţul Vâlcea
Website: Site Web

Mănăstirea Cornetu este o mănăstire din România situată în oraşul Brezoi, localitatea componentă Călineşti, judeţul Vâlcea. Fost schit de călugări, în prezent mănăstire de maici cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, monument arhitectonic din Ţara Românească de secol XVII despre care N. Ghika-Budeşti spunea că este dintre cele mai interesante ca plan şi dintre cele mai pitoreşti din această vreme, ca arhitectură exterioară [1].

Amplasare[]

Mănăstirea este situată la poalele muntelui Cornetu pe Valea Oltului, pe malul drept al râului Olt, pe şoseaua Râmnicu Vâlcea-Sibiu la aproximativ 50 de km de Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere teritorial-administrativ, mănăstirea, aparţine satului Călineşti, localitate componentă a oraşului Brezoi din judeţul Vâlcea. Arhitectură

Ansablul arhitectonic este format dintr-o incintă de piatră de formă pătrată pe care se situează chiliile. La 3 colţuri ale incintei se ridică turnuri poligonale, iar la colţul din sud-est un foişor. În mijlocul curţii incintei se află biserica, singura de altfel care mai păstrează forma originală. Construită pe un plan trilobat cu un turn-clopotniţă cu opt laturi pe pronaos (accesul se face pe o scăriţă aflată pe latura de nord) şi turla Patocratorului cu zece laturi pe care sunt situate ferestre înguste. Zidul este din cărămidă aşezată orizontal şi panouri de tencuială fiind împărţit de un brâu dublu de cărămidă aparent rotunjită care, pe faţada vestică înconjoară nişa icoanei de hram. Cornişa este realizată din cărămidă aparentă dispusă în formă de dinţi de fierăstrău, sub aceasta un rând de butoni şi o friză de teracotă smălţuită încadrată de cărămizi aşezate pe muchie. Soclul este proeminent fiind realizat din bolovani de munte în casete de cărămidă.

Interiorul este reprezentativ pentru bisericile tradiţionale, cu zidul ce desparte naosul de pronaos plin. Pictura murală din naos este realizată în tehnica fresco în secolul al XVIII-lea iar cea din pronaos este de secol XIX. Din nefericire nu se mai păstrează nimic din pictura originală.

Istoric[]

Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareş Băjescu, mare feudal şi apropiat al Cantacuzinilor. Alegerea locului s-a făcut cu atenţie căci, pe de o parte era apropiat de pământurile sale, pe de altă parte, datorită poziţiei era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însă apropiat de graniţa cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor şi familia sa în vremurile de restrişte ce aveau să vie.

Conform pisaniei originale, sculptată în piatră de Albeşti, arată ca dată a terminării lucrărilor 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce realizează pisania este un anume popă Stan din Băjeşti, cel care semnează şi pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai târziu, dar şi textul unei cruci de piatră din Budeasa.

Încă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mareş Băjescu, printr-un act datat 15 martie 1666, înzestrează schitul cu satul Copăceni şi munţii Saşa şi Cornetu (cumpărate cu nici o lună înainte de danie) precum şi ocini în Pripoare, Titeşti, Ostrov.

În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse căpitan za Lovişte pune să se refacă pictura altarului de către zugravii Mihai, Radu şi Iordache aşa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată în colţul de sud-est al naosului.

Un alt moment important din istoria schitului în reprezintă incendiul din 1808 care distruge aproape complet biserica şi chiliile, o perioadă de timp viaţa monahală fiind întreruptă. Abia în 1835 noul stareţ Irimah pune să se refacă clădirile şi pictura murală.

În perioada 1864-1949 biserica este administrată de către Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti care în 1885 finanţeazã construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai târziu fiind pictate în ulei şi icoanele de lemn. Tot instituţia ce patronează schitul în cooperare cu Direcţia Monumentelor refac între anii 1923-1925 cupola turlei şi altarul dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.

În anul 1898, cu ocazia sãpãrii tunelului pe sub zidurile de incintã ale mãnãstirii, Direcţia Cãilor Ferate dărâmă o parte a vechiului zid de incintă şi chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astăzi mai pot fi admirate foişorul, turnul şi zidurile de pe laturile de nord şi est.

Ultimele renovări importante se fac în anul 1960 sub patronajul Direcţiei Monumentelor Istorice, cu această ocazie se restaurează pictura murală.

Note[]

  1. N. Ghika-Budeşti „Monumentele Olteniei. Raportul al II-lea” în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, XXVI, apr.-iun.1933, p.70

Bibliografie[]

  • Spiridon I. Cristocea „Marele ban Mareş Băjescu”, Brăila, 2005.

Legături externe[]

Pagina mănăstirii pe site-ul Episcopiei Râmnicului

Advertisement