Wiki Creştin-ortodox
Advertisement
Profilul mănăstirii
Confesiune: ortodoxă
Ctitor: Matei Basarab
Tip: schit părăsit în 1860
Datele mănăstirii
Datare: 1647-1648
Ţara: România
Localizare: Brăeşti, judeţul Buzău

Mănăstirea Pinul a fost una dintre cele mai remarcabile realizări ale domniei lui Matei Basarab.

Situată sub un deal, „[...]la munte[...]“, în zona comunei Brăeşti, din vechiul judeţ Saac, actualmente parte din judeţul Buzău, construcţia a fost făcută între anii 1647-1648, pe locul unui „[...] schitişor prost ca şi alte schitişoare ce se află împrejurul ei de se ţin la dânsele călugăraşi sihaştri[...]“, construcţie de lemn datând de la începutul secolului al XVI-lea, ctitorie a unui Radu voievod, poate Radu de la Afumaţi sau poate Radu Paisie (D.I.R., Secolul XVI, vol.V, p.75-76). De altfel confirmarea acestora vine din însăşi pisania păstrată la Muzeul de Artă al României care are următorul text „Această sfăntă besearecă ci se che<a>mă Pinul [...] ziditu-o-am de în temelie eu [...] Io Mateiu Băsărab voievod, împreună cu doamnă me, Ilina, că era bătr<â>nă de lemn şi stricat<ă>; văl<ea>t 7156 (1647). Isprav<nic> Radul cap<itan> ot Buz<ău>.“

Biserica de piatră, „[...]mamă tuturor schitişoarelor de acolo[...]“, se pare că era destul de impunătoare având şi rolul de a supraveghea şi închega activitatea monahală intensă la acele timpuri. Târnosirea bisericii are loc în anul 1648, iar în toamna aceluiaşi an călugării, în frute cu „[...]Calivit egumenul cil bătrân şi schimnic[...]“ şi cu Dragomir, iuzbaşa din Sărata (unul din ctitori), au primul proces cu călugării de la mănăstirea Găvani pentru dreptul de folosinţă al unei poiene (D.R.H., B, vol.XXXII, p.264-265).

Într-un act din 24 ianuarie 1694 dat de Constantin Brâncoveanu, găsim mănăstirea ruinată, ca multe din ctitoriile lui Matei Basarab, iar domnitorul iubitor de cultură dar şi preţuitor al operei strămoşilor săi, o dă în grijă marelui stolnic Mihalcea Cândescu, ce avea moşii în zonă şi dare de mână spre a o reface şi întreţine.

În 1714 existau două schituri la Pin, Pinul Mare şi Pinul Mic, iar după această dată complexul mănăstiresc începe să decadă, intrând în ruină, ultima oară fiind menţionat ca funcţional în 1860 când era condus de un preot care nu mai avea funcţia de egumen.

La 1874, fiind părăsit, a mai rămas în picioare din falnica ctitorie a lui Matei Basarab, numai „[...]un părete dinspre miazăzi[...]“, pisania şi obiectele de cult deja fiind mutate la Episcopia Buzăului.

Bibliografie:[]

  • Veniamin Nicolae „Ctitoriile lui Matei Basarab“, Bucureşti, 1982.
Advertisement