Wiki Creştin-ortodox
Advertisement
Mănăstirea Plăviceni
Profilul mănăstirii
Confesiune: ortodoxă
Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Ctitor: vornicul Dragomir de Plăviceni
Tip: călugări
Datele mănăstirii
Datare: 1646-1649
Ţara: România
Localizare: Plopii-Slăviteşti, judeţul Teleorman
Website: http://www.manastireaplaviceni.ro

Mănăstirea Plăviceni, cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Alunişul, este o mănăstire de călugări cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, important monument arhitectonic din Ţara Românească a epocii lui Matei Basarab, astăzi aflat în fază de reconstrucţie.

Amplasare[]

Ruinele mănăstirii sunt situate în lunca inundabilă a Oltului pe raza satului Dudu aparţinând administrativ comunei Plopii-Slăviteşti din judeţul Teleorman, la aproximativ 33 de km NV de Turnu Măgurele şi 30 de km sud de localitatea Drăgăneşti-Olt.

Arhitectură[]

Aflată astăzi într-o avansată stare de ruină, arhitectura iniţială se relevă numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incintă şi turnului clopotniţă, precum şi din datele obţinute în urma săpăturilor arheologice efectuate între anii 1995-2000.

Biserica „Arhanghelul Mihail”[]

Este construită pe un plan treflat, specific arhitecturii mănăstireşti a epocii când a fost ctitorită. Impunătoare şi bine proporţionată, are dimensiunile medii de 20,5 m lungime şi 6,5 m lăţime în dreptul absidelor laterale. În pronaos au fost dezgropate trei morminte cu criptă, probabil aparţinând ctirorilor. Zidul ce despărţea naosul de pronaos este de masiv străpuns de o deschizătură. Pictura murală interioară, aflată şi ea intr-o stare deplorabilă, încă mai păstrează porţiuni din cea originală, atenţia fiind atrasă de fresca votivă care, în urma studierii atente de către specialişti, surprinde un adevărat album genealogic al familiei ctitorului (Paul Cernovodeanu „Mănăstirea Plăviceni-Olt - un monument "genealogic" vitregit” în „Arhiva genealogică”, nr. 3-4, 1994, p.43-60). Pe exterior, lăcaşul de cult, era înconjurat de un brâu de cărămizi aşezate în formă de dinţi. Portalul intrării se remarcă printr-un ancadrament ornat cu o superbă decoraţie litică ce imită sculptura în lemn. Interesant este că pridvorul, astăzi dispărut în întregime, pare a fi contemporan cu biserica fapt neobişnuit pentru arhitectura acelei perioade.

Zidul de incintă şi turnul-clopotniţă[]

Păstrat fragmenatar, zidul de incintă urma un plan hexagonal. Accesul în complex se făcea printr-un impozant turn-clopotniţă, situat pe mijlocul laturii scurte de sud-vest a incintei. Construcţia, pe plan pătrat, avea trei nivele, ultimul fiind probabil destinat clopotelor.

Stăreţia şi chiliile[]

Pe latura de vest a incintei, în exterior, se localizează ruinele stăreţiei. Forma construcţiei este trapezoidală, având, pe faţada estică, ce da înspre curtea interioară a mănăstirii un volum care adăpostea gârliciul pivniţei şi posibil un foişor căruia îi era alipită scara de acces la nivelul de locuit. Piviniţa era compartimentată în două nave lungi de stâlpii de susţinere. În zona de sud a acesteia se se pare că ar fi existat şi o a treia compartimentare cu ziduri pline. Chiliile au fost construite pe zidurile de nord şi de sud, aceste din urmă având dimensiuni mai mari

Istoric[]

Frumoasa pisanie, păstrată intactă in situ, arată că lucrările de construcţie au fost terminate în data de 2 mai 1648 pe moşiile şi cu cheltuiala marelui vornic Dragomir Dobromirescul, fiul vestitului Dobromir, mare ban al Craiovei şi a soţiei sale Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brâncoveni, rudă cu voievodul Matei Basarab. Săpăturile arheologice indică faptul că lăcaşul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o altă fundaţie de biserică probabil de lemn, cu absida altarului nedecroşată, aparţinând veacului al XVI-lea. Într-unul din mormintele necropolei aparţinând acestei prime faze, a fost găsită o monedă de argint, emisă de Maximilian al II-lea, împăratul romano-german, în anul 1573.

La moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmaşilor, mănăstirea este înzestrată cu toate averile acestuia, trecând în îngrijirea rudei sale Radu Creţulescu care avea moşii în zonă.

Mănăstirea este menţionată în numeroase acte ale secolelor XVII, XVIII şi în catagrafiile din secolul al XIX-lea, aici fiind consemnat ca egumen Eremia Cacavela, unul din mentorii dominitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir. Lucrări de refacere au fost întreprinse probabil la sfârşitul secolului XVII sau la începutul celui următor, când au fost adăugate chliile şi anexa situate pe zidul de sud al incintei.

În urma cutremurului din 1802 complexul este probabil dărâmat în întregime. Ulterior, în 1815 fresca este repictată şi sunt executate câteva lucrări de refacere, însă este desfiinţată ca manăstire căci, într-un act din 15 ianuarie 1820, apare ca biserică de mir metoh al bisericii Kretzulescu din Bucureşti.

În anul 1926, vizitând zona, istoricul I.C. Filitti menţiona că a găsit [...]în stare de ruină zidurile înconjurătoare al mănăstirii de altă dată şi biserica, frumos exemplar de biserică mare din vremea lui Matei vodă, rămasă fără geamuri, complet golită de mobilier, dar plină de moloz în urma recentei prăbuşiri a turlei principale şi gata a primi ploaia şi zăpada. O privelişte jalnică. (I.C. Filitti „Ctitorii de la Plăviceni-Olt şi neamul doamnei Stanca” în „Arhivele Olteniei”, VI, 1927, p.266).

Din 1995 până în 2000, au loc mai multe campanii de săpături arheologice iniţiate de Muzeul Judeţean Teleorman cu scopul de a pune la dispoziţia proiectantului informaţii privind planimetria construcţiilor acum dispărute, împreună cu elemente de arhitectură de detaliu şi ansamblu, semnificative pentru evidenţierea etapei de construire a monumentului, nivelurile de călcare şi relaţiile cronologice dintre diferitele construcţii ale ansamblului. Cu ocazia acestor campanii au fost întreprinse şi lucrări de restaurare şi reconsolidare.

În anul 2002 aici se stabilesc cinci călugări în ideea de a reoganiza o viaţă monahală şi a reclădi monumentul pentru al reda posterităţii.

Bibliografie[]

  • Veniamin Nicolae „Ctitoriile lui Matei Basarab“, Bucureşti, 1982.
  • Tereza Sinigalia „Repertoriul arhitecturii în Ţara Românească 1600-1680“, Bucureşti, 2004.
  • „Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1999”, Dudu, jud. Teleorman, punct: Mănăstirea Plăviceni, ediţie on-line la adresa www.cimec.ro
  • „Cronica cercetărilor arheologice. Campania 2000”, Dudu, jud. Teleorman, punct: Mănăstirea Plăviceni, ediţie on-line la adresa www.cimec.ro

Legături externe[]

Advertisement