Wiki Creştin-ortodox
Advertisement

Sfântul Nicolae din Mira (* ca. 280, Patara, Licia - † ca. 345, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, Turcia), episcop.

Precum pentru mai mulţi sfinţi din antichitate, avem de-a face cu un contrast între ceea ce ştim despre sfântul Nicolas – nimic – şi cultul său foarte popular.

Sfântul Nicolae, frescă în Mănăstirea Ferapontov (Rusia)

Nicolae de Mira e menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostaşi osândiţi la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomeneşte tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira îşi face apariţia în Occident, o dată cu Nicolae I (†867), papa Romei, care zideşte, în bazilica Sfânta Maria cea Mare, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciaţii aduceau moaşte din Răsărit, şi de obicei marile oraşe occidentale care primeau moaştele vreunui sfânt răsăritean, îşi luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciaţii din Bari (în Italia) au adus cu ei moaştele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneţiei a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneţia, în care să aşeze moaştele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum şi numele celor şaizeci şi doi de bărbaţi care aduseseră moaştele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari şi Nicolae de Veneţia au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

După încreştinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că ruşii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărţile de slujbe de la mănăstirea Sân-Trund (Saint-Trond/Sint-Truiden, Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) şi în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaştele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenţei de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia şi Ţările de Jos şi Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moş Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase ţări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianţi una de a-şi spori vânzările, şi a apărut chiar şi în ţări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Ţărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor oraşe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici.

Legenda[]

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanţi ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

Sărbători[]

În calendarul ortodox, el este pomenit pe 6 şi pe 9 decembrie.

Sfântul Nicolae este pomenit în Sinaxar în 9 mai. Tot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Advertisement